Bombshell Recenzie

by

Ştiam ceva de Shelly şi de Bombshell că era un joc pe care îl aveam în vedere încă de la anunţarea lui, însă nu m-am aşteptat să fie bombă! Recunosc că Shelly m-a luat prin surprindere şi mi-a dat una în moalele capului. Dar hai să luăm povestea de la capăt.

BOMBSHELL RECENZIE gun

Pe vremea când pixelii erau mai puţini într-un joc şi eu mă jucam pe Snes (Super Nintendo), a existat un joc care şi acum mă face să mă gândesc cu drag la acele timpuri. Un joc pe nume Bad Dudes, care avea ca premisă salvarea preşedintelui Americii care fusese răpit de un ninja dement. Am petrecut ore nenumărate în acel joc, pe care dacă l-ai căuta acum probabil că o să îţi stârnească un mare “Ce?”. Pentru mine a fost un joc de neuitat.

Câţiva ani mai târziu, când jocurile se făceau remarcate şi pe PC, am dat cu nasul de Duke Nukem… şi cumva povestea din Bad Dudes se repetă. Un joc aparent tâmpiţel, în care te luptai cu nişte mutanţi extratereştri, pusese stăpânire din nou pe mine. Cumva ideea de badass într-o misiune sinucigaşă mi se plia ca o mănuşă şi s-a hotărât să îmi rămână în creier în stare latentă. Până în 2016, când am cunoscut-o pe Shelly – protagonista din Bombshell, care se vrea la fel de badass ca Duke şi ca the Dudes din Bad Dudes. Şi am luat-o de la capăt: preşedinte răpit de extratereştri – trebuie să salvezi planeta şi preşedintele!

Nu ştiu câţi dintre voi citiţi sau vă uitaţi la această recenzie stând în picioare, însă vă recomand un scaun care să aibă şi o centură de siguranţă, căci această călătorie pare să fie una cu turbulenţe!

BOMBSHELL RECENZIE Main Char

Shelly e o femeie superbă, frumuşică-foc şi cu un caracter mai tare decât stâncile de care se sfărâmau corăbiile în strâmtoarea Bosfor. Pe lângă faptul că e o tipă sexi, are şi nişte gadgeturi care l-ar face pe Adam Jensen (din Deus Ex – Human Revolution) gelos… de fapt, dacă stau să mă gândesc bine, ăstora doi le-ar sta chiar bine împreună. Shelly este la fel de “augmentată” (îmbunătăţită genetic) ca şi Adam, doar că, dacă nu ma înşel, e posibil ca ea să aibă mai mult metal pe ea. Fără doar şi poate, Shelly este cel mai badass personaj feminin dintr-un joc, ajungând uneori chiar să se lege de competiţie.

Păi e frumos, Shelly? Cel mai probabil a preluat asta de la fratele ei mai mare, Duke, pe care îl ştiţi de mare misogin. Shelly e echivalentul lui în acest sens, la fel de sexistă, de fapt tot jocul se vrea un omagiu adus femeilor puternice cu detalii precum: preşedintele SUA este femeie, refuzul categoric al lui Shelly de a avea companion cu voce masculină sau faptul că lansatorul de rachete din Bombshell se numeşte P.M.S.

Bombshell este dovada clară că în faţa unei invazii extraterestre singura noastră scăpare e o femeie puternică şi determinată. Shelly se încadrează perfect profilului.

BOMBSHELL RECENZIE Combat

Povestea este cât se poate de simplă, tot ceea ce ai de făcut este să-ţi croieşti drum prin hoarde de extratereştri şi creaturi insectoide salvându-l pe preşedintele Americii şi înfruntând un extraterestru malefic.

Arsenalul este destul de bogat, putând să alegi între o varietate de arme (cu nume sonore, gen PMS sau Motherflocker), folosirea robotului din dotare ca sentry gun, execuţii sau o abordare mai directă şi mai brutală pe bază de melee.

Aparent, Shelly mai are de lucrat la partea cu săritul, însă tind să cred că partea mecanică a ei este cea care o împiedică să aibă sărituri fluide, plus că, dacă stau să mă gândesc bine, oricum unei domnişoare nu îi stă bine să ţopăie întruna ca o gazelă. Umorul este la el acasă cu glume mai mult sau mai puţin inspirate, însă nu de multe ori m-am regăsit zâmbind fără să îmi dau seama de ce.

BOMBSHELL RECENZIE Enemy

Bombshell este cel mai bun ARPG pe care l-am jucat de la Diablo 3 încoace, în mare parte pentru că se şi aseamană cu el, dar şi pentru că, după cum ziceam mai devreme, am sechele din copilărie cu acest gen de jocuri.

Cert este că cei de la 3D Realms nu s-au dezminţit şi ne-au oferit o aventură pe cinste, având ca protagonistă o femeie de nota 10, care poate lesne să aibă un dialog cu Duke fără ca niciunul dintre ei să se simtă ofensat în vreun fel.

BOMBSHELL RECENZIE Main Char Gun

Sincer, Bombshell m-a fermecat şi ca să vezi cum este omul – încă după primele ore de joc îmi ziceam: “Oau… ce fain e!”, “Pfoa, de nu intră Shelly în istoria gamingului ca unul dintre cele mai cool personaje feminine, bine…”, “Dap, clar îi dau 9 pe puţin!”… N-am avut ce face şi m-am uitat să văd şi ce părere au alţii despre joc. Pe măsură ce citeam alte păreri şi vedeam metascore-ul, îmi scădea încrederea în propria-mi gândire. Şi acum te întreb pe tine: De ce?

De ce să nu îţi formezi singur o opinie vizavi de un joc sau de orice altceva? Şi mi-am răspuns singur: Nu te lăsa influenţat de opiniile celorlalti, atât timp cât tu ai una. Şi asta am făcut şi eu: pentru mine Bombshell a fost o experienţă foarte plăcută, pe care am s-o reiau când îmi va reveni pofta de Shelly şi te asigur că, odată ce ai să joci acest joc, o să vezi că nu ţi-ai pierdut timpul.

BOMBSHELL RECENZIE Main Char Gun A


BombShell – Cerinte de Sistem


    Cerinte de Sistem Minime :

    • OS:Win 7 SP1, Win 8.1, Win 10 (64-bit Operating System Required)
    • Processor:Intel Core i5-750, 2.67 GHz | AMD Phenom II X4 965, 3.4 GHz
    • Memory:4 GB RAM
    • Graphics:NVIDIA GeForce GTX 550 (2 GB Memory Minimum) | AMD Radeon HD 7870 (2 GB Memory Minimum)
    • DirectX:Version 9.0c
    • Hard Drive:10 GB available space
    • Sound Card:
    • Additional Notes:
    Cerinte de Sistem Recomandate :

    • OS:Win 7 SP1, Win 8.1, Win 10 (64-bit Operating System Required)
    • Processor:Intel Core i7-3770, 3.4 GHz | AMD FX-8350, 4.0 GHz
    • Memory:6 GB RAM
    • Graphics:NVIDIA GeForce GTX 760 – 3 GB Memory Recommended | AMD Radeon HD 7950 – 3 GB Memory Recommended
    • DirectX:Version 11
    • Hard Drive:20 GB available space
    • Sound Card:
    • Additional Notes:
    Cerinte de Sistem Minime :

    • OS:
    • Processor:
    • Memory:
    • Graphics:
    • DirectX:
    • Hard Drive:
    • Sound Card:
    • Additional Notes:
    Cerinte de Sistem Recomandate :

    • OS:
    • Processor:
    • Memory:
    • Graphics:
    • DirectX:
    • Hard Drive:
    • Sound Card:
    • Additional Notes:
    Cerinte de Sistem Minime :

    • OS:
    • Processor:
    • Memory:
    • Graphics:
    • DirectX:
    • Hard Drive:
    • Sound Card:
    • Additional Notes:
    Cerinte de Sistem Recomandate :

    • OS:
    • Processor:
    • Memory:
    • Graphics:
    • DirectX:
    • Hard Drive:
    • Sound Card:
    • Additional Notes:

Reviewed On :
CPU – i7-4710-HQ @ 3.0GHz
Video Card – Nvidia GEFORCE GTX 880M – 4 GB
RAM – 16 GB
Windows – 8.1 64-bit